Acela

„Acela” este forma standard a pronumelui demonstrativ de depărtare în limba română. Rolul său principal este de a orienta atenția ascultătorului către un element (persoană, obiect, concept) care nu se află în imediata apropiere a vorbitorului, ci la o anumită distanță spațială sau temporală. 2) Modele de utilizare: Acest cuvânt are forme distincte în funcție de gen și număr: „acela” (masculin singular), „aceea” (feminin singular), „aceia” (masculin plural) și „acelea” (feminin plural). Atunci când funcționează ca adjectiv pronominal (determină un substantiv), acesta stă de regulă după substantivul articulat (ex: „omul acela”), dar poate sta și înaintea lui în forme scurte sau arhaice/poetice (ex: „cel om”). 3) Contexte comune: Este utilizat frecvent în descrieri fizice pentru a indica obiecte din depărtare, în narațiuni pentru a face referire la momente din trecut („în ziua aceea”) sau în contexte abstracte pentru a identifica o idee menționată anterior. 4) Comparație cu alte cuvinte: Spre deosebire de „acesta” (care indică proximitatea), „acela” creează o barieră de distanță. În limbajul colocvial, „acela” este adesea înlocuit de formele scurte „ăla”, „aia”, „ăia”, „aleia”, însă în scrisul formal și în discursul îngrijit, utilizarea formei complete este obligatorie pentru a menține un registru adecvat.