Cine

Pronumele „cine” este unul dintre cele mai importante cuvinte interogative din limba română, fiind echivalentul englezescului „who”. Acesta are o funcție specifică: se referă întotdeauna la ființe umane (sau entități personificate), niciodată la obiecte sau concepte abstracte. La cazul nominativ, forma sa rămâne neschimbată indiferent dacă ne referim la o singură persoană sau la mai multe, ori dacă persoana este de gen masculin sau feminin.

În propoziții interogative directe, „cine” ocupă de obicei prima poziție: „Cine ești?”. În propoziții interogative indirecte, acesta face legătura între propoziția principală și cea secundară: „Nu mi-a spus cine a sunat”. De asemenea, funcționează ca pronume relativ, introducând propoziții subordonate care definesc un subiect: „Cine întârzie, nu intră”. Un aspect gramatical crucial este declinarea sa: la cazul acuzativ devine „pe cine”, la genitiv „al/a/ai/ale cui”, iar la dativ „cui”.

„Cine” este omniprezent în conversațiile de zi cu zi pentru a cere informații despre identitate („Cine e la telefon?”), în context oficial sau juridic pentru a identifica responsabilii unei acțiuni („Cine a semnat documentul?”) și în proverbe populare care exprimă adevăruri universale. Este primul cuvânt pe care un elev îl învață pentru a iniția interacțiuni sociale de bază.

Spre deosebire de „ce”, care se referă la obiecte sau acțiuni („Ce este asta?”), „cine” caută o persoană. Față de „care”, care implică o selecție dintr-un grup limitat de persoane („Care dintre voi a venit?”), „cine” este mult mai general și nu presupune o listă preexistentă de opțiuni. De exemplu, dacă întrebi „Cine a venit?”, nu știi deloc cine ar putea fi, dar dacă întrebi „Care a venit?”, te referi la cineva dintr-un grup deja menționat.